Vești excelente pentru studenții absolvenți care visează la studii în străinătate. Ba mai mult decât atât, când spunem străinătate ne referim la teritoriul de peste ocean. Comisia Fulbright Româno-Americană anunță redeschiderea competiției Fulbright Student pentru burse de studiu în Statele Unite ale Americii, în anul academic 2014-2015.
Universitatea Babeș-Bolyai aduce vești noi și o catedră nouă în cadrul mediului universitar românesc. Este vorba despre o catedră unică atât în Cluj, cât și în întreaga țară. Noi provocări pentru studenții pasionați de business, întrucât noua catedră a fost înființată sub egida Facultății de Business.
Se pare că ministrul Mihnea Costoiu consideră că universitățile românești nu fac cunoscute activitățile de cercetare precum ar trebui. Acesta a răspuns la câteva întrebări pe marginea acestei teme. Mediul economic din România nu scoate la competiţie teme de cercetare pentru cel academic, deşi ţara noastră are câteva domenii în care excelează, aşa cum sunt cel al fizicii nucleare sau aplicaţiile din domeniul chimiei, consideră ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu.
Nu mai e un secret faptul că drogurile reprezintă un subiect destul de discutat și tatonat de tinerii din ziua de azi. Tot mai mulți tineri sunt tentați să se apropie de etnobotanice și alte tipuri de droguri. Fenomenul consumului de droguri, care a căpătat o amploare tot mai mare în rândul tinerilor din România în ultimii ani, va fi abordat printr-o nouă lege. Problema a fost discutată marți, 19 martie, în Comisia de Învățământ a Senatului.
Noutățile pentru studenții pasionați de IT nu întârzie să apară. Mai mult decît atât, aceste noutăți se transformă în oportunități pentru cei care încă nu au programul stabilit în această vară. Intel România anunţă deschiderea a nouă poziţii de stagiar pe perioada verii, pentru studenţii pasionaţi de tehnologiile software şi hardware. Stagiile se adresează studenţilor din primii trei ani de studiu care vor să descopere ce înseamnă să lucrezi într-o companie care investeşte continuu în dezvoltarea de noi tehnologii.
Cand vine vorba de gadgeturi, studentii sunt primii care isi doresc ultimele aparitii, dar ca orice student care se respecta lipsa banilor este principala problema cand vine vorba de achizitionarea unui gadget.
Campuscluj.ro vine in intampinarea celor ce isi doresc aparate performante dar in acelasi timp nu vor sa cheltuiasca o avere.
Doctoranzii de la UBB privesc vești bune pentru buget. Universitatea Babes-Bolyai urmează să achite bursele restante doctoranzilor beneficiari ai programului POSDRU, înmatriculați în 2010. Plata acestora este posibilă mulțumită rambursărilor primite de UBB în cursul săptămânii trecute.
Tot mai mulți tineri aleg să își contruiască viitorul pe teritorii străine, peste mări și țări care să le asigure comfortul și viața la care visează. Așa că aleg să studieze în țări străine, pentru ca mai apoi să se stabilească definitiv departe de România. Și aceste cazuri nu sunt puține. De câţiva ani, târgurile educaţionale au devenit o prezenţă aproape obişnuită în spaţiul public românesc. Ele se bucură de o bună mediatizare şi prezentate ca evenimente importante.
Pentru iubitorii de teatru, Campuscluj.ro aduce vești bune. Va avea loc Ziua Porților Deschise la Teatrul Național Cluj-Napoca. Cea de-a cincea ediție a Zilei Porților Deschise ale Teatrului Național Cluj-Napoca va avea loc în data de 27 martie, între orele 11.00 și 18.00. Evenimentul va permite clujenilor să viziteze lucruri la care nu au acces în mod normal. Se anunță a fi o zi de proporții.
Se pare că opiniile studentului se vor a fi ascultate din ce în ce mai mult, iar reprezentativitatea de 25% a acestora în luarea deciziilor la nivel universitar este o soluție potrivită, susține Mihnea Costoiu. Ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, Mihnea Costoiu, a declarat vineri că susţine reprezentativitatea de 25% a studenţilor în luarea deciziilor la nivelul universităţilor, inclusiv în ceea ce priveşte alegerea rectorului.