În data de 17 decembrie a fost semnat acordul de grant pentru finanţarea proiectului “Centrul de studii şi învăţare al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca (CeSTI)”. Proiectul semnat de către Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanţare Externă, are o valoare de 200.000 de euro. Grantul a fost accesat prin depunerea unei propuneri de sub-proiect în cadrul Schemei de granturi competitive pentru universităţi, finanţate prin proiectul privind învăţământul secundar ROSE, pentru Centre de învăţare.
Obiectivul general al proiectului este îmbunătăţirea resurselor şi mecanismelor academice adresate studenților Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca pentru depășirea situațiilor de risc de abandon cu care se confruntă ȋn primul an de studiu, pentru creșterea calității învățării, atingerea standardelor academice şi dezvoltarea competențelor socio-emoționale.
Proiectul prevede crearea în UTCN a unui punct central de întâlnire (spaţiu fizic) pentru resurse variate din cadrul campusului universitar, care să ofere studenţilor: suport, informare, motivare şi interacţiune (Centru de Studiu şi Ȋnvăţare = CeSTI). Acesta este gândit ca un spaţiu de referinţă al universităţii, modern, flexibil și adaptabil, modelat pe cerinţele, nevoile și modul de viaţă al generaţiei tinere, care să asigure resurse de studiu și activităţi remediale, de consiliere și tutorat, atât pentru solicitări individuale cât și pentru grupuri mici de studenţi.
Pentru a facilita accesul la resursele CeSTI și pentru studenții UTC-N din Centrul Universitar de Nord Baia Mare și extensiile UTC-N din Alba Iulia, Bistrița, Satu Mare și Zalău, proiectul prevede realizarea unui spațiu de studiu și învățare virtual (Campus virtual CeSTI) cu două componente: pagină web CeSTI și platformă educațională CeSTI.
Proiectul se va derula pe o perioadă de 3 ani, începând din ianuarie 2019. Centrul de studiu și ȋnvăţare al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, ȋși va continua activitatea şi după finalizarea proiectului, pentru încă cel puțin 5 ani, cu performanţe ȋmbunătăţite ca urmare a experientei câștigate și a rezultatelor dezvoltate pe parcursul implementării proiectului.
Citeste si:
---> Susține clujenii care schimbă orașul! Votează la ClujLife Awards 09 si poti castiga premii
---> Fundatia Printul de Wales si UBB ofera 50 de noi burse pentru cursuri de antreprenoriat
În cadrul unei ceremonii care a avut loc azi, 19 ianuarie 2015, de la ora 13.00, în Aula Magna, Universitatea Babeş-Bolyai a acordat o serie de premii şi granturi pentru realizările diferitelor cadre universitare, în vederea revigorării activităţii de cercetare ştiinţifică din anul 2014.
Ministerul Educației Naționale a comunicat deja în ce măsură statul va sprijini financiar studenții de anul viitor și câte programe finanțate de stat vor fi disponibile pentru studenții din toamnă. Există un număr stabilit în prealabil, urmând ca locurile respective să fie câștigate de către studenți prin competiție.