Știu că nu vrei să se termine vacanța, ai prefera să stai la plajă toată ziua, cu un cocktail colorat, pe șezlong și fără grija temelor și a sesiunii. În fond, toți am vrea asta, dar toate lucrurile bune au și un sfârșit.
Către Ministrul Educaţiei,
Mă scuzaţi că nu m-am obosit să vă tastez numele pe Google, dar din ultimele schimbări (care au fost puţin cam dese), nu ştiu sigur (şi consider că nici ceilalţi studenţi şi nu numai) care vă este numele, iar din acest motiv ar fi puţin cam păcat să vă oferim o identitate, care poate peste câteva luni va fi alta. Iar problema, tot aceaşi. Aşadar, rămân la această formulă de adresare.
Domnule sau Doamna Ministru, aş dori, în numele studenţilor şi a site-ului pentru care scriu, să vă adresez câteva întrebări. Nu vă grăbiţi să răspundeţi, nu vă grăbiţi să aruncaţi cu promisiuni false în noi, aşa cum fac anumite personaje cu banii către lăutari. Trageţi aer adânc în piept şi încercaţi să le digeraţi. Şi să le schimbaţi, dacă e posibil.
Mai e puțin și (re)vii la Cluj. Va începe facultatea și vei avea o mulțime de lucruri pe cap. Dar există câteva site-uri care îți pot face viața mai ușoară în această perioadă. Informații, anunțuri sau traduceri... Să vedem despre ce este vorba!
Odată cu diploma ce îți atestă noul statut de absolvent de liceu, independența începe să-și intre în drepturi și, peste câteva luni, Clujul devine noua ta casă. Simți diferența dintre orașul natal și cel care abia te-a „adoptat” și, deși nu poți nega că ești dezorientat, impulsul de a te adapta la nou încercând cât mai multe experiențe vine ca o calmare.
Trece timpul și tu tot nu te-ai hotărât al cărei facultăți vei aparține? Sau poate nu ai ajuns la înscrierile ce au avut loc în această vară? Indiferent de motivul pentru care încă nu ești un student clujean, Campuscluj.ro ți-a pregătit o listă cu universitățile care mai organizează concursuri de admitere (fie pe bază de doare, fie prin intermediul examenlor orale sau scrise), dar și alte informații care ar putea să-ți fie utile.
Timpul trece azi mai repede ca oricând și de multe ori rămâne frustrați după ce trece o vară, o toamnă, un an. Și ne-ntrebăm mai mereu melancolici? Ce-am făcut în viața asta? Sunt măcar fericit/ă? Iar răspunsurile nu sunt mereu printre cele mai entuziaste… De aceea ți-am pregătit o listă cu câteva întrebări esențiale la care trebuie să reflectezi și la care trebuie neapărat să răspunzi pentru a nu avea nici un regret în anii ce-ți vor completa viața.
Astăzi vreau să vă vorbesc despre un final fericit al acestei vacanțe de vară, despre un apus de soare peste câteva zile caniculare pline de spor, de entuziasm, de treziri târzii, dar spornice, de iubire, de nostalgie, de lecturi, de discuții filozofice cu mama, certuri mici lăsate cu împăcări mari, seri de vară în care auzi doar marea (sau poate greierul dacă stai la munte), dimineți de jogging ce-ți luminează ziua toată, ceruri senine, înstelate și fericite, despre ploi grăbite ce ne lasă-n dar miresme minune, despre rețete noi de gătit (încercate și eșuate), despre bunici și rude ce te-așteaptă fericite-n prag, despre poze noi pe Facebook ce ne rezumă verile de vis, despre oameni frumoși, despre cafelele de la prânz cu prietenii și nopțile făcute dimineți, despre plimbările prin parc și despre toate cele ce ne fac să suspinăm în luna aceasta a lui răpciune.
Azi descopăr melancolică cât de grăbită a fost vara aceasta, c-a trecut pe la noi în fugă. Dar ne-a presărat, în graba ei, momente inedite, inundate deja într-un dor atât de mare și de grav. S-a grăbit, dar n-a uitat să ne lase suspine și vacanțe de care am profitat la maxim. Dar mai ales fotografii cu care să ne hrănim amintirile tot anul ce va urma.
Astăzi m-am hotărât să fac bilanțul momentelor estivale celor mai frumoase, sculptate-n amintiri și decorate cu atâtea zâmbete, vai. Azi și-acum mă îndrăgostesc de viață și de clipă, de soare și de-albastru, de tot ce-nseamnă vară. Și tot azi mă confesez, spunându-vă c-aș vrea ca toată viața să-mi fie un anotimp de vară ca acesta, ca-n fiecare zi, moment sau clipă să văd un cer senin și desenat cu stele. Și stelele acestea să-mi fie ghid spre fericire… C-atâta cer și nimic mai mult: ca viața toată să-mi fie o zi de vară.
Sursa foto: blog.davey.com
1. Când ai un coleg de cameră, ştii că întotdeauna va avea cine să te întâmpine când ajungi acasă, după o zi lungă.
Nu e ușor să fii un student de succes, dar cu muncă și determinare poți deveni unul. Poate vrei să treci la buget, să primești bursă de merit sau pur și simplu să nu mai ai restanțe. Nu vrei să mai plătești facultatea, ți-ar plăcea să te poți lăuda cu note mari sau chiar să rămâi cu ceva la finalul anilor de studiu. Totul este posibil!
Toți știm că studenții au îndatoriri și obligații. Față de instituția de care aparțin, față de părinți, față de profesori, etc. Trebuie să meargă la facultate, să își susțină examenele, să își plătească taxa la timp și așa mai departe.
Dar oare știți care sunt drepturile voastre? Care sunt condițiile pe care statutul de student trebuie să vi le furnizeze? Cum să vi le apărați? Hai să vedem care ar fi principalele drepturi pe care le are un student în România (conform Asociației Naționale a Organizațiilor Studențești din România):