Echipa Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, din cadrul Universității Babeș-Bolyai, a câștigat premiul II al competiției „NHH International Case Competition”, desfășurată în localitatea Bergen din Norvegia, la NHH Norwegian School of Economics. Echipa clujeană s-a calificat de pe primul loc al grupei preliminare în finala competiției, unde au câștigat premiul II al concursului, la egalitate cu echipa americană reprezentând Georgetown University din Washington DC.
Organizația Studenților Economiști (OSE) va organiza în perioada 1-7 septembrie 2019, în cadrul UBB-FSEGA, cea de-a 12-a ediție a evenimentului Business Smart School (BSS). Prin tema ediției din acest an (Business Starter Pack), BSS va iniția participanții în lumea antreprenorială prin sesiuni de traininguri și workshopuri destinate elevilor, studenților, masteranzilor şi doctoranzilor.
Studenții Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai au câștigat premiul II, respectiv premiul special pentru cea mai aplicabilă strategie la Competiția internațională de studii de caz Solvers’ Cup organizată, în perioada 8-11 august 2019, la Budapesta.
Studenții masteratului de Agrobusiness din cadrul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a UBB, alături de cadrele didactice ale facultăţii, organizează miercuri, 29 mai 2019, cea de-a opta ediție a pieței studențești de produse agroalimentare „Agro Student Market”. Evenimentul va avea loc miercuri, 29 mai 2019, în intervalul orar 09.00 – 17.00, în incinta FSEGA, la parter.
Patru studenți ai Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai au participat, în perioada 10-14 mai 2019, la cea de-a XIV-a ediție a Olimpiadei Naționale a Economiștilor în Formare, desfășurată la Predeal și Arad.
Facultatea de Științe și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai organizează sâmbătă, 13 aprilie 2019, a doua sesiune din acest an a concursului „Oeconomicus Napocensis”, ediția 2019. Concursul de cunoștințe este destinat elevilor de clasa a XI-a și a XII-a pasionaţi de ştiinţe economice şi își propune să valorifice cunoștințele elevilor de liceu, care doresc să urmeze studii universitare cu profil economic.
Studenții care doresc să urmeze o carieră în domeniul IT sau orice persoană interesată de acest domeniu și oportunitățile oferite, sunt invitați să participe la cea de-a treia ediție a workshopului ”De la student la angajat”, în data de 6 decembrie 2018, de la ora 9:30, în Aula Victor Jinga, organizat de FSEGA. Evenimentul va fi organizat de cadre didactice ale Departamentului de Informatică Economică al FSEGA (conf.univ.dr. Liana Stanca, conf.univ.dr. Ramona Lacurezeanu, conf.univ.dr. Monica Ciaca, conf.univ.dr. Mircea Moca, conf.univ.dr. Dan Sitar și lect.univ.dr. Sergiu Jecan), în parteneriat cu o serie de companii reprezentative pentru sectorul IT din regiune (Betfair Romania Development, iQuest, Aegon, AROBS, NTT Data, Sage Intacct și Endava).
Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a Universității Babeș-Bolyai (UBB) Cluj a semnat un contract pentru 10.000 de pagini ce urmează să fie traduse cu aplicația Xerox Easy Translator (XET). Aceasta este folosită pentru prima oară în România de către o instituție universitară.
O echipă de patru studenți ai Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai va concura la competiția internațională de studii de caz în management strategic organizată la Georgetown University din Washington D.C., SUA.
Programul de Project Management inițiat în anul 2017 de Facultatea de Matematică și Informatică a Universităţii Babeş-Bolyai, în parteneriat cu AROBS Transilvania Software și Fortech, se extinde și la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA). În cadrul acestei facultăți 30 de studenți din anul II, de la departamentul Marketing, vor afla cum să gestioneze un proiect prin care să aducă la viață tehnologiile viitorului.