78% dintre clujeni sunt mulţumiţi de felul în care trăiesc, iar aproximativ 85% au speranţa că în viitor vor trăi la fel sau mai bine decât în prezent, arată un studiu privind calitatea vieţii în Cluj-Napoca realizat, în prima parte a acestui an, de cercetătorii Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.

Municipiul Cluj-Napoca este, după Praga, oraşul din U.E. unde se găseşte cel mai uşor un loc de muncă, conform anunţului publicat de EUROSTAT. Astfel, potrivit sondajului oficial, 72% dintre respondenţi – selectaţi din principalele oraşe ale Uniunii Europene – au fost de acord că este uşor să îţi găseşti un loc de muncă în Praga (Cehia), urmați de locuitorii din Cluj-Napoca. Pe locul trei se situează Munchen (Germania) şi Bratislava (Slovacia) cu 62%.

Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) a lansat cel de-al patrulea sondaj „Studiile în străinătate şi întoarcerea acasă” după cele derulate în 2010, 2012 şi 2014 (www.lsrs.ro/sondaje-lsrs/). Perioada de desfăşurare este 1 septembrie – 1 octombrie, iar formularul poate fi completat pe http://www.lsrs.ro/sondaj-lsrs-2016/.

Chiar dacă domeniul IT predomină în piața online a muncii, conform unui studiu efectuat pe platforma smartdreamers.com, acesta este la mare distanță de echilibru, atunci când punem în balanță cererea și oferta. Mai mult, conform studiului menționat anterior, realizat pe o perioadă de șapte luni, interesul candidaților se îndreaptă mai degrabă către zona vânzărilor, a marketing-ului, a recrutărilor și a job-urilor din domeniul administrativ.

Capitala este orașul care oferă cele mai multe joburi pe plan național, se caută mai ales specialiști tineri în domenii precum IT, Relații Clienți și Vânzări, iar românii sunt atrași în special de joburile din Vânzări, IT, Marketing și Administrație. Acestea sunt principalele concluzii la care au ajuns specialiștii în recrutare din cadrul platformei SmartDreamers.com, care au realizat un studiu pornind de la oferta de joburi și aplicări. Astfel, au fost identificate cele mai atractive domenii de activitate, precum și orașele și județele cele mai active pe piața de recrutare.

Lunile iunie-septembrie 2014 vin cu multiple șanse de angajare pentru tineri deoarece peste 20% din companii fac angajări în această perioadă. 21% dintre companii vor face angajări în următoarele 3 luni, cu 2 procente mai mult decât în aceeași perioada a anului trecut, conform celui mai recent studiu realizat de ManpowerGroup România.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook