În antichitate, a fi un bun orator era o calitate apreciată în rândul elitelor iar cei ce o aveau erau priviți cu multă admirație. În zilele noastre, cu toate că perioada de glorie a oratoriei a trecut, este totuși necesar, pentru o mare parte dintre noi, sa stăpânim vorbitul în public.
Înainte de a fi simple, multe dintre lucrurile pe care le facem au fost, la un moment dat, complicate. Asta deoarece e nevoie de multă muncă pentru ca totul să devină ușor. Iar munca multă ne secătuiește uneori. Oricine cunoaște senzația de neputință, de lipsă de chef de a face ceva la birou sau acasă… chiar dacă trebuie. E greu, știm; dar câteva sfaturi culese de la psihologi, cercetători și alți specialiști, de către Shana Lebowitz – reporter la Business Insider, ar trebui să fie de folos.
”Urmează-ți pasiunile!” - e fraza-cheie dintr-un discurs standard, pe care fiecare dintre noi îl auzim atunci când absolvim studiile și suntem în căutarea identității profesionale. Cu toate că este un sfat comun, în care ne punem speranțe, Ben Horowitz (un cunoscut scriitor, om de afaceri și investitor american) ne avertizează că acest motto nu este bun de urmat. Conform acestuia, există patru mari probleme atunci când îți fundamentezi cariera pe pasiuni:
Nu are niciun rost să îl mai prezentăm pe Andi Moisescu. Cel puțin nu în varianta clasică, pentru că o știe mai toată lumea. ”Născut în, lucrat la, realizat x”. Vă lăsăm pe voi, cititorii, să îl descoperiți singuri citind următorul interviu:
Psihologul Barry Schwartz explorează zona de împlinire și implicare la locul de muncă în profesii de la care te aștepți să nu aducă mare mulțumire. De ce muncim? De ce ne trezim cu greu de dimineața, în loc să trăim viața relaxat, făcând doar ceea ce ne place? Poate părea o întrebare prostească. Muncim pentru că trebuie să ne întreținem.Sigur că da; dar o fi acesta motivul principal? Sigur că nu. Când întrebi o persoană încântată de job-ul pe care îl are, de ce face ceea ce face, banii intră rar în discuție. Lista cu motivele independente de bani, pentru care oamenii practică anumite meserii, este extrem de lungă și complexă.
De-a lungul carierei, recrutorii întâlnesc candidați care fac aceleași greșeli. Ne spun însă că cele mai multe erori sunt ușor de prevenit; trebuie doar să te pui în pielea celui care caută omul potrivit. Pentru a face mai simplu parcursul ambelor părți implicate în procesul de recrutare și selecție, ține cont de câteva sfaturile venite de la cei ce pun joburi la bătaie!
Savatie Baștovoi este o persoană diferită (în sensul bun) de majoritate, fiind un om care a reușit să își folosească darurile, fie ele primite sau dobândite de-a lungul vieții, într-un mod pozitiv; constructiv. Darul vorbirii l-a transformat într-un părinte care prin cuvânt e capabil să “miște” lumea, talentul liric l-a propulsat în top cinci cei mai citiți autori români, cu peste 200.000 de cărți vândute, în timp ce aptitudinile artistice și meșteșugărești au pus bazele a ceea ce astăzi este Rucodelie (sau, tradus din limba slavonă, ”lucrul mâinilor”).
Fie pe plan personal sau profesional, e imposibil să trecem prin viață fără să fim puși în fața unei situații care nu poate fi rezolvată decât printr-o discuție mai puțin plăcută. Genul acela de conversație complicată care îți dă senzația că ai face orice doar să se termine cu bine. Sau că ai face orice doar să o poarte altcineva în locul tău.
Despre interviu am mai vorbit în trecut. De altfel, internetul e plin de sfaturi în legătură cu abordarea interviurilor și cu greșelile care trebuie evitate. Dar acest lucru nu e neapărat un avantaj.
În urma unui studiu pe care echipa Smartdreamers l-a realizat pe un eșantion format din 1.500 de persoane, am putut indica vârsta medie la care românii își încep aventura profesională, precum și job-urile care se pretează cel mai bine persoanelor fără experiență. De asemenea, din studiu reiese și părerea generală a românilor în legătură cu experiențele lor de până acum.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 210 Interviu
Sep 11, 2024 282 Campus
Iul 16, 2024 405 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 368 Stiri