Vești excelente pentru studenții absolvenți care visează la studii în străinătate. Ba mai mult decât atât, când spunem străinătate ne referim la teritoriul de peste ocean. Comisia Fulbright Româno-Americană anunță redeschiderea competiției Fulbright Student pentru burse de studiu în Statele Unite ale Americii, în anul academic 2014-2015.

Doctoranzii de la UBB privesc vești bune pentru buget. Universitatea Babes-Bolyai urmează să achite bursele restante doctoranzilor beneficiari ai programului POSDRU, înmatriculați în 2010. Plata acestora este posibilă mulțumită rambursărilor primite de UBB în cursul săptămânii trecute.  

Se pare că studentului clujean nu îi este prea ușor să supraviețuiască costurilor unui oraș precum Cluj-Napoca, iar bursele sociale pe care Universitatea Babeș-Bolyai le pune la dispoziția acestora nu sunt în stare să le acopere cheltuielile.  Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca au nevoie de burse sociale mai mari care să le acopere cheltuielile minime cu cazarea și masa, este concluzia OSUBB, în urma realizării unui "cost lunar" studențesc, a cărui valoare, de 340 lei, o depășește pe cea a burselor de ajutor social.

Studenții Facultății de Drept aflați în an terminal își încep săptămâna cu o veste nouă care merită să se facă auzită. Sunt șanse mari de burse pentru cei ai căror job va fi cel de avocat. Este vorba de o societate de avocatură care pune la dispoziție burse anuale.

A studia în străinătate nu este întotdeauna foarte ușor, iar decizia de a alege bursa potrivită care să îți ofere tot ceea ce tu îți dorești de la acest studiu poate fi chiar dificil.  Ai nevoie de mult curaj pentru a te confrunta cu această provocare. De aceea trebuie să fii foarte bine informat în legătură cu toate perspectivele pe care ți le oferă studiu în străinătate. Noi îți oferim câteva idei:

Campuscluj.ro începe ziua cu vești bune pentru studenții care îți doresc o bursă de studiu în străinătate. Franța este destinația, de data aceasta. Chiar dacă nu ai suficiente cunoștințe de limba franceză, Ambasada Franței pare să rezolve chiar și această problemă. Un semestru studiat în străinătate dă foarte bine în CV-ul tău, iar benefiicile nu sunt de ignorat.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook