Sunt Content Writer la Campuscluj.ro. Iubesc distracția și dansul. Ador ciocolata și ceaiul verde și îmi plac la nebunie comediile.
Avem vești și de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca. Pentru cei care doresc să iasă puțin din rutina cursurilor și a lecturii studențești, U.S.A.M.V. Cluj-Napoca organizează târgul apicol "Târgul pentru un viitor sănătos". U.S.A.M.V. propune prin intermediul acestei activități un univers mai practic studenților de la celelalte facultăți, unde aceștia pot vedea lucruri cu totul noi.
Unul dintre lucrurile esențiale pe care un viitor absolvent trebuie să le aibă în vedere este legat de indemnizația de șomaj pe care poate primi la finalizarea studiilor. Aceste drept îi aparține în totalitate și poate fi un sprijin financiar important până când acesta își va găsi un loc de muncă în domeniul studiat.
Primăvara se grăbește să ne aducă zâmbetele pe chipuri, iar noi o primim cu brațele deschise. Luna martie îți va face și ea debutul curând, iar persoanele de sex masculin umblă deja în sus și în jos să cumpere felurite și colorate mărțișoare sau înfloriți și gingași ghiocei. Ei, Campuscluj.ro s-a gândit că anul acesta, e timpul ca băieții să-și ia inima în dinți, să ia originalitatea în brațe și să ofere iubitelor un mărțișor ,,altfel”. De aceea, ți-am pregătit o listă cu câteva idei pe care le poți avea în vedere dacă vrei să-ți surprinzi partenera.
Programul Work and Travel a oferit studenților posibilitatea de a trăi ,,visul american”, de a-și lărgi orizonturile și de a vedea lumea cu alți ochi. Avantajele pe care acest program le oferă celor care beneficiază de el sunt absolut evidente: noi experiențe, noi prieteni, aprofundarea unei limbi străine și multe altele. Dar ce se întâmplă cu dezavantajele? Ceea ce îți imaginezi despre Work and Travel are aceeași traiectorie, oare, cu ceea ce se trăiește acolo?
Cariera unui artist poate însemna o adevărată aventură în viața unui om. De cele mai multe ori, talentul și munca nu par să meargă mână în mână cu cu succesul sau cu benefiicile pe care aceste calități se prespune că ar trebuie să le aducă. De aceea, ne-am gândit că ar fi o idee bună să îți aducem la cunoștință câteva sfaturi demne de luat în seamă de la o artistă din Marea Britanie.
Campuscluj.ro începe ziua cu vești bune pentru studenții care îți doresc o bursă de studiu în străinătate. Franța este destinația, de data aceasta. Chiar dacă nu ai suficiente cunoștințe de limba franceză, Ambasada Franței pare să rezolve chiar și această problemă. Un semestru studiat în străinătate dă foarte bine în CV-ul tău, iar benefiicile nu sunt de ignorat.
Chiar dacă nu arată asta la fel de mult și la fel de des ca persoanele de sex feminin, bărbații sunt și ei preocupați de modă, de ce se poartă sezonul acesta și de ce pot achiziționa ca să fie și ei în trend. Pentru ca inca este iarna si fashion designerii au prezentat inca de anul trecut colectiile pentru sezonul de primavara in 2013 in moda pentru barbati, ar fi bine sa stim cam in ce directie ne indreptam. Daca nu stii care sunt tendintele pentru sezonul de primavara anul acesta, afla principalele 5 trenduri ale sezonului!
1. Vesta din denim
In primavara anului 2013, vesta din denim este un must-have, motiv pentru care trebuie sa investesti intr-un asemenea obiect. Este o piesa vestimentara versatila, pe care o poti include atat intr-un outfit mai rock, cat si unul romantic. Asadar, opteaza sa combini vestea din denim cu o rochie cu imprimeu floral, pe care sa o porti cu botine cu tinte. De asemenea, o poti combina si cu pantaloni skinny si un top simplu.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 209 Interviu
Sep 11, 2024 276 Campus
Iul 16, 2024 405 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 368 Stiri